Prea târziu

„De ce nu mă mai iubești?”, m-a întrebat fără ca măcar să tragă aer în piept. Plângea cu tot sufletul- ochii parcă i se înecau în propria durere şi nu mai era nicio cale de întoarcere. Buzele se muşcau cu toată puterea pe care o mai regăseau, încercând să pedepsească totuşi pe cineva, iar mâinile capitulaseră pe lângă corp, neputincioase şi nestiutoare, parcă întrebându-mă ce e de făcut acum, când am de gând să plec definitiv.

„De ce?! Cum poți?! Cine eşti?? Nu te recunosc!”. Parcă tot corpul lui țipa violent, dar nu la mine, ci mai degrabă se certa, încercând să-şi găsească partea de vinovăție.

Părea un tablou realist, în care o inimă se rupea tot mai mult, în ciuda faptului că se ținea strânsă cu ambele brațe.

Iar eu, atât de indiferentă, priveam, asemeni unui necunoscut, o pictură prea vulgară pentru gusturile mele.

Aşa că am plecat fără să privesc înapoi.

by Meta

photo by Mehran Djoja

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: