Doamne, fă-mă o peşteră!

Am simţit cum nu mai puteam respira,

sufletul  îmi era prea greu,

iar zborul gândurilor era ţinut de greutatea lui;

încetul cu încetul

simţeam cum mi se micşorează aura,

cum nu aud, nu văd, nu simt,

nu pot atinge…

nu Te pot atinge.

Nu mai pot să mă mişc,

mă simt o peşteră…

dar plâng pe mine raze de stele,

cântă lângă mine îngeri.

Mă trezesc,

mă simt din nou.

Îmi ţin păcatele în mâini

şi nu pot să le ard fără mine.

Doamne,

fă-mi sufletul o peşteră!

Arde-mă,

trece-mă prin focul Iadului!

Purifică-mă

şi modelează-mă din nou,

fă-mă o peşteră!

Te rog,

fă-mă o peşteră

şi renaşte-Te în mine.

by Lize Nabel

image from zestyblog.tumblr.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: