Dă-mi anii înapoi

Când eram mică, nu îmi păsa. Nu mă pasionau dragostea, hainele sau statutul social. Singurele răni pe care le înțelegeam erau cele din genunchi, care îmi obligau câteva lacrimi să cadă pe obrajii îmbujorați. Erau așa inofensive, pentru că sufletul îmi era mereu întreg…

Nu tânjeam să fiu înțeleasă de oameni, nu ținteam să devin prototipul perfect și nici nu mă interesa lumea care mă înconjura. Tot ceea ce conta era ca ploaia să vină doar noaptea, câte puțin, ca în următoarea zi să îmi pot răni genunchii din nou.

Toți îmi erau prieteni, iar situația financiară nu făcea diferența și nu excludea niciodată pe nimeni. Bicicleta mea era întotdeauna și a lor.

Nicio zi nu era la fel, pentru că nu aveam nicio grijă. Nu conta decât să mă dau încă o dată în leagăn… până la bară.

by Meta

image by http://www.couture-enfants.tumblr.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: