Ţi-am topit ceara măştii și te-am găsit

Mi-am imaginat că aşa erai tu:
modelată din Lutul Sfânt.
Ştiam: coasta lui era la tine.
Radiai sub surâsul ploapelor,
erai un soare ce-şi dedica razele aştrilor lumeşti,
vedeai magia mumelor pe care alţii le credeau sterpe,
zâmbeai sincer celor care trăiesc, te iubesc, te rănesc şi mor
pentru că tu le simţeai efemerul.

Într-o zi te-am văzut singură.
Un gând îţi mângâia obrajii,
te învăţa să plângi şi nu puteai,
dar lacrimile îţi înnecau sufletul.

Atunci te-am văzut pentru prima dată:
erai învelită de petalele razelor tale.
M-am apropiat stingher,
m-am ars dându-le la o parte,
te-am dezbrăcat uşor de fiecare clipă:
ți-am luat buzele
-să-ţi pot vedea zâmbetul pur al ochilor-,
ți-am luat glasul
-să-ţi pot asculta şoaptele sufletului-,
ți-am luat respiraţia
-să-ți pot simţi suflul paşilor -.
Te-am dezbrăcat de mândria imaginii
și te-am văzut cum cazi.

Te ţineam în braţe tăcut
şi-ţi mângâiam pielea fină.
Erai tu, acum plângeai.
Îţi cântau versurile gândului,
dar sufletul tău era mut.
Aveai un singur pas
pe care îţi era frică să-l foloseşti.
Erai o jumătate de rază ce se stingea încet,
erai dezbrăcată de mască,
erai tu.

by Lize Nabel

photo by Leo Pacheco

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: