Iubita mi-e pierdută

Cândva erai divină- mi te aduc aminte pură, fără orgolii și fără dureri, caldă ca un răsărit de august. Ochii, deși neschimbați, erau mai dulci, mai răbdători, și buzele, deși aceleași, erau perfect chibzuite. Aveai sufletul mai blând, mai iertător, fără principii ori năzuințe înalte.

Cândva erai alta- te-au îmbătrânit anii, oamenii și țelurile prea înalte. Te-au răcit iernile pe care le-ai lăsat să îți inunde sufletul și ai devenit o alta, chiar sub ochii mei…
Prin ce mări îți îneci anii?

Acum ești- demonică, tot frumoasă, dar rece ca un cer nesărutat de soare. Ești apăsătoare, cu ochii mai întunecați și grei de atâta povară.
De ce-mi ești neînțeleasă?

by Meta

image by Aneta Ivanova

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: