Uneori stau prinsă de valul fericirii efemere,
fericire definită ca un zâmbet;
alteori îmi uit universul în pat, învelit,
căci mi-e frică să nu răcească.
Mă duc în universul lor
și mă lovesc de pragul de sus,
au! M-am lovit din nou!
Uneori uit să uit și mă sfiesc să iert,
uneori mă plictisesc.
Nu mă judeca!
Uneori învăț să plâng,
alteori trăiesc doar să zâmbesc.
by Lize Nabel
image from immeganmaria.tumblr.com
Anunțuri
Lasă un răspuns